"Sfinţii- prietenii şi ocrotitorii copiilor"

 I.

          

  La început, sfinţii au fost şi ei copii, ca noi. Îşi iubeau, îşi respctau şi îşi ascultau părinţii care, la rândul lor îi îngrijeau. Aveau şi ei prieteni, ca noi, însă, cel mai bun prieten al lor era Dumnezeu, pe care-L iubeau şi Îl rugau să le dea sănătate şi să le lumineze mintea pentru a face lucruri bune. Sfânta Filofteia şi Sfânta Parascheva faceau fapte de milostenie încă de mici copii. Sfântul Nicolae, datorită credinţei sale de neîmpiedicat, încă din pântecele mamei sale, la botez, se spune că a stat în picioare.

Înaintând în vârstă şi acumulând cunoştinţe religioase, ei deveneau din ce în ce mai întăriţi în credinţă şi chiar dacă ispitele veneau cu duiumul, ei începeau să se roage, alungându-l pe cel rău.  Părinţii unora murind şi rămânând cu bogăţii pământeşti, le-au împărţit săracilor, dând dovadă de dragoste faţă de semeni. Ispitele au năvălit de nenumărate ori asupra lor, dar Dumnezeu i-a apărat de fiecare dată. Tot El i-a întors din drumul lor spre pusticie, îndrumându-i să rămână în lume pentru a-i ajuta pe cei care erau în suferinţă şi au răspândit Cuvântul lui Dumnezeu în lume. Mulţi oameni veneau cu diverse probleme, însă ei dădeau dovadă de iubire şi nu păreau obosiţi de oameni. Modestia lor fără limite şi rugăciunile lor neîncetate le-au hărăzit un loc în Rai. Într-un caz singular, Sfântul Ciprian era vrăjitor înainte de încreştinare. El a fost influenţat de un om pentru care a început să se roage. Astfel, el a dat dovadă de pocăinţă şi a început să-L iubească pe Dumnezeu şi să se roage pentru mântuirea lui şi a întregii lumi dând şi el dovadă de iubire pentru semeni. Sfinţii sunt cele mai bune exemple de viaţă creştinească. Ar trebui să-l luăm ca model de viaţă şi pe Sfântul Nicolae care şi-a dat bogăţiile oamenilor care aveau nevoie de ele. Sfinţii ajutau fără să ceară în schimb ceva, şi de nenumărate ori s-a întâmplat să fugă de la faţa oamenilor pentru a nu fi lăudaţi.

Copiii şi nu numai, ar trebui să se roage sfinţilor căci rugăciunea lor este mai repede primită de Dumnezeu. Rugăciunea este un mod de a vorbi cu sfinţii, care ne îndrumă să mergem pe calea cea curată şi ne apără de gândurile rele. Ei sunt peste tot, stau lângă noi şi se roagă lui Dumnezeu să ne ajute, să ne mântuiască. Ei dau dovadă de iubire. Ne iubesc pe toţi, chiar şi pe cei care nu îi ascultă.  În zilele praznicale închinate sfinţilor noi le aducem laudă şi cinste prin participarea noastră la Sfânta Liturghie. Sfinţii sunt prietenii noştri, pe care trebuie să-i apropiem cât mai mult. Sufletul nostru să fie prins în mâinile lor.

Nedelcu Mihail Rares

Cls. a VI-a B

  II

 De ce ne rugăm noi, în fiecare seară, înainte de culcare? Iată o întrebare bună. Şi rugăciunea noastră, cui îi este adresată? Păi, sfinţii ne ascultă cei dintâi rugăciunea, dacă ea este curată şi făcută cu smerenie. Sfinţii sunt mijlocitorii noştrii în faţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să-i respectăm şi să-i cinstim, mai ales dacă le purtăm numele, căci sfinţii nu sunt doar cei ce duc rugăciunea la Domnul ci şi singurele modele adevărate de viaţă sfântă, pe care un copil tebuie să le urmeze.

 Bunicul meu obişnuia să mă certe când nu stăteam cuminte la masă: îmi spunea că eu râd şi vorbesc, dar în cer, un sfânt se roagă pentru noi ca să avem ce pune pe masă. Îmi coboram privirea în pământ ruşinată şi nu mai îndrăzneam să vorbesc. Uneori seara, mă gândesc la vorbele lui. După un timp am înţeles ce-mi spunea: sfinţii sunt exemple de bunătate infinită, bunătate greu de găsit acum, în zilele noastre... .

         Când eram mică, îmi imaginam sfinţii ca pe nişte porumbei cu aripi albe şi cu ciocul roşu, ca porumbelul ce a anunţat sfârşitul plutirii fără direcţie a corabiei lui Noe. Mi-i închipuiam zburând spre noi şi înapoi, ducând mesaje în cioc, asemeni unor mesageri albi şi vorbind cu Dumnezeu despre noi oamenii de pe pământ. În viaţa de copil am fost înconjurată de astfel de sfinţi imaginari. Îi vedeam cu ochii sufletului peste tot, pe blocuri, în parc, prin copaci dar cei mai multi erau trişti, din ochii lor curgeau lacrimi, plângeau pentru noi, pentru soarta noastră, pentru faptul că noi devenim tot mai răi pe zi ce trece, tot mai egoişti, tot mai plini de gânduri negre.

Uneori îmi apare în vis imaginea acelor porumbei ce plâng pentru noi, şi îmi pare rău pentru ei, încerc sa îi fac să zâmbească, dar asta nu depinde numai de mine, ci de întreaga omenire.

Iordache Mara

Cls. a VI-a A

III.

            Sfinţii ne însoţesc în fiecare clipă a vieţii noastre. Iau parte în chip nevăzut la toate faptele noastre şi sunt acolo pentru noi.

            Fiind în vizită la o mânăstire, părintele stareţ a strâns toţi copiii în biserică şi ne-a spus o poveste despre un copil orfan ce a locuit pe străzi. Era bun şi milostiv iar din puţinul pe care-l avea dădea totdeauna animalelor sau altor oameni mai săraci decât el. Într-o seară de iarnă s-a retras pe o alee şi şi-a aprins unul dintre cele patru beţe de chibrit rămase şi a început a se ruga cu căldură Sfântului Nectarie. Cuprins de oboseală, copilul a adormit şi în vis i s-a arătat Sfântul care i-a spus: “Dragul meu Ion, ai o inimă bună. În curând vei fi răsplătit pentru bunătatea ta.” Ion s-a trezit din vis. Era dimineaţa ajunului de Crăciun. Ion s-a îndreptat spre biserica satului pentru a participa la slujbă. Când slujba s-a încheiat, băiatul a intrat în vorbă cu un cuplu tânăr. Văzând înţelepciunea şi bunătatea copilului au rămas uimiţi într-un mod plăcut. Aceştia l-au întrebat dacă vrea să ia parte alături de ei la cina de Crăciun. I-au dat haine curate şi l-au aşezat la masă. A fost rugat să rostească rugăciunea. Cei de la masă au fost încântaţi de felul în care vocea de cristal umplea camera de un dar de veselie şi pace. Cina s-a sfârşit, iar cei doi tineri s-au apropiat de băiat şi i-au spus: “Am rămas surprinşi de comportamentul tău. Noi nu avem copii, şi am vrea să ştii că eşti binevenit să stai oricât vrei la noi.” În scurt timp băiatul s-a apropiat de cei doi şi a fost înfiat. Într-o seară, băiatul s-a apropiat de icoană şi i-a mulţumit Sfântului Nectarie, cel ce i-a schimbat complet viaţa.

Părintele, la finalul povestioarei, s-a oprit iar noi ne-am ridicat din stranele din lemn sculptate cu motive religioase de către meşterii satului. În acea zi am înţeles importanţa sfinţilor şi miracolele de care sunt capabili. 

Voiculescu David

Cls. A VI-a B

 IV.

           Nimic nu este mai important în viaţă decât credinţa. Ea ne ajută zi de zi, minut de minut în orice clipă. Oricine poate zice că este credincios, puţini însă o dovedesc prin fapte.

Sfinţii sunt mijlocitorii noştrii, ai copiilor. Ne învaţă ce este bine şi ce este rău, ei sunt un exemplu pentru noi. Ne ajută mereu, ne călăuzesc paşii pe drumul cel bun, pe drumul plăcut lui Dumnezeu. Ei ne sfătuiesc şi ne păzesc de tot ce este rau. Având încredere în sfinţi şi rugându-ne cu credinţă lor, nimic rău nu ni se poate întâmpla. Cred cu tărie că fiecare copil ar trebui să aibă încredere în sfinţi. Ei sunt modelul nostru în viaţă. Căci în timpul vieţii lor, au dus un trai modest în rugăciune, o viaţă placuta lui Dumnezeu, şi astfel au reuşit să moştenească Împărăţia Cerurilor. Ei trebuie să fie cinstiţi pentru faptele lor. Îi putem cinsti în nenumărate feluri: prin purtarea numelui de sfânt, prin mersul la biserică şi prin înălţarea de rugăciuni etc. Sfinţii sunt cei care ne îndrumă şi ne apără de rele. Prin gânduri ne îndrumă să facem fapte bune, să fim darnici, binevoitori şi smeriţi în faţa lui Dumnezeu. Ei ar trebui să ocupe un loc important în inima noastră.

Cred că nimic nu este mai important pe acest pământ decât credinţa statornică în Dumnezeu. Sfinţii duc rugăciunile noastre la Dumnezeu şi se roaga în fiecare clipă pentru noi. Sunt şi vor fi mereu prietenii şi ocrotitorii noştrii. 

Sbîngu Diana Maria

Cls. a VI-a A

V.

    De când eram mică citeam şi aflam multe lucruri despre sfinţi. Crescând am învăţat că sfinţii ne ocrotesc în fiecare moment şi ne ajută atunci când avem nevoie de ei. Când ne împiedicăm şi cădem ei sunt mereu acolo să ne ridice. De aici aflăm că cei mai mulţi prieteni sunt cei nevăzuţi care mereu te ocrotesc şi te ajută, sunt cei care ne îndreaptă spre sfinţenie.

            Sunt precum nişte stele luminoase, care par foarte departe, dar sunt mereu lângă tine când ai nevoie de ei, te sprijină şi nu te-ar lăsa singur niciodată. Mereu ne putem baza pe ei, chiar dacă nu îi considerăm cei mai buni prieteni cum ar trebui. Ne învaţă cum să avem sufletul curat şi gândul luminat. “ Prietenul la nevoie se cunoaşte.” Cel mai bun prieten îţi este loial în orice situaţie, şi la bine şi la greu.

            Uneori suntem prea atraşi de multe lucruri şi uităm de cel mai bun prieten, care mereu ne susţine şi e mereu lângă noi, acel prieten vechi care ne-a însoţit de la botezul nostru, sfântul. Pentru tot binele făcut ar trebui să îi cinstim cât de mult putem, prin credinţă şi multă rugăciune.

Chiroiu Iris

Cls. a VI-a B

  VI.

           

 Sfinţii sunt mijocitorii noştrii în faţa lui Dumnezeu. Sunt cei care şi-au dat viaţa pentru locul cel sfânt şi pentru Dumnezeu. Ei sunt ocrotitorii lumii, cei care au trăit în ea pentru a-I demonstra lui Dumnezeu că sunt demni de numele lor. Au dus o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi au atins desăvârşirea, nemurirea, fiind astăzi pictaţi în icoane, pe pereţii bisericilor, în sufletele oamenilor, copiilor, ce le cer ajutorul. În cinstea lor sunt închinate biserici.

            Prietenii şi ocrotitoii copiilor sunt sfinţii. De ce? Deoarece ei îi transmit lui Dumnezeu ceea ce le cerem noi prin rugăciune. Ştiu o mulţime de povestioare legate de acest subiect. Ei nu sunt numai ocrotitorii copiilor ci ai tuturor oamenilor. Dacă stăm şi ne gândim şi adulţii sunt copiii maturi ai lui Dumnezeu. Şi iată că până la urmă, sunt şi ei incluşi în titlul: “Sfinţii- prietenii şi ocrotitorii copiilor. Trebuie să le aducem sfinţilor cinstire deoarece ei sunt singurii care nu ne vor dezamăgii, nu ne vor vrea răul niciodată şi sunt un model de viaţă creştinească pentru toţi copiii.

Vasc Alexandra

Cls. a VI-a A

   VII.

           Ce importanţă au sfinţii în viaţa copiilor şi cine sunt ei? Sfinţii au o importanţă aparte în viata celor mici. Chiar Iisus a zis să nu-i împiedicăm pe copii să vină la El. Aceştia ne îndrumă spre mântuire şi spre viaţa de veci. Nu trebuie să treacă nici o zi fără să ne rugăm sau fără măcar să ne gândim la ei. În zilele de astăzi tot mai puţini sfinţi se arată în faţa lui Dumnezeu, fiindcă ispitele sunt din ce în ce mai multe şi mai apăsătoare. 

            Toţi oamenii botezaţi au înger păzitor şi fiecare poartă numele unui sfânt cunoscut sau necunoscut căruia ar fi bine să i se roage zilnic. Sfinţii sunt de fapt ajutoarele Domnului şi speranţa noastră de mântuire. Copiii trebuie să urmeze credinţa cea dreaptă şi să înţeleagă că sfinţii sunt cu adevărat protectorii lor. 

Enache Călin Ioan

VIII.

            Marea mă îndeamnă să visez... să dau frâu liber imaginaţiei... şi poate are dreptate... poate cea ce îmi doresc este dincolo de realitatea imediată, dincolo de graniţele lumii prea crude... .

            Ieri admiram apusul sângeriu. Era într-adevăr frumos, eu însă căutam nemurirea de dincolo de frumuseţe. După o cercetare amănunţită, am observat că soarele lăsase o cărare de culoare trandafirie până la el.

            La un moment dat, o stea de mare a venit pe spuma albă a valurilor şi m-a îndemnat să păşesc pe acel drum. Am acceptat. Am acceptat într-un final, aveam chef de aventură. În timp ce mergeam, marea îmi fredona melodii marinăreşti. După ceva timp, am ajuns. O mângâiere blândă mi-a atins creştetul. Era Sfânta Cuvioasă Parascheva. Eram, prea surprinsă pentru a mai vorbi,    aşa că am tăcut. Mi-a vorbit cu o voce caldă; la un moment dat ni s-au alăturat şi alţi sfinţi, precum Sfânta Proorociţă Ana, Sfântul Apostol Andrei. Se purtau foarte frumos cu mine, de parcă mi-ar fi părinţi. Blândeţea lor m-au emoţionat. Din clipă în clipă lumina soarelui scădea din ce în ce mai mult, dar noi tot conversam. Am rămas şi mai uimita când pescăruşii au început să facă acrobaţii ameţitoare pe cerul devenit roşiatic. Când luna s-a agăţat de înaltul cerului, o străfulgerare m-a adus din nou pe plajă, cu manualul de religie în mână. Nici acum nu-mi vine să cred că sfinţii au stat atât de mult timp cu mine pentru a mă învăţa ce să fac pentru a moşteni Împărăţia Cerurilor, dar astăzi mi-am luat inima în dinţi şi le-am povestit prietenilor mei ce mi s-a întâmplat. Am început să plang. Oare o să mă înţeleagă cineva vreodată? 

Stoican Ana Maria

                                                                                                                               Cls. a VI-a A

IX.

Ce sunt sfinţii pentru noi? Ei bine, în primul rând sunt sfinţi. Cum toată lumea ştie, sunt acei oameni speciali care au făcut rugăciuni aprinse, au îndeplinit voia lui Dumnezeu şi au ajutat oamenii când au avut nevoie de ei. Dumnezeu i-a răsplătit ridicându-le sufletul la cer.

            Dar sunt mai mult de atât? Ei bine, da. Ei mai sunt şi prietenii noştrii. Nu vă imaginaţi că se joacă cu mingea ca noi sau sar coarda. Sfinţii sunt un alt fel de prieteni, prieteni ai sufletului. Vor fi mereu lângă noi, trimiţându-ne gânduri bune şi calde. Ei sunt mijlocitorii noştii în faţa lui Dumnezeu. Când apelăm la ei, se roagă Tatălui Ceresc pentru a ne alina suferinţa, pentru a ne îndepârta gândurile necurate. Deşi credem că ne-au părăsit, ei veghează zi şi noapte, neîncetat, asupra noastră. Uneori se întâmplă ca flacăra credinţei să scadă în intensitate. Şi de aceea, pentru a o reaprinde, pentru a arde mai tare şi mai puternic avem nevoie de ajutorul sfinţilor, căci ei sunt prietenii şi ocrotitorii noştrii.

Tociu Andrei

Cls. a VI-a B

          NOTĂ:  Icoanele pe sticlă sunt realizate de elevii şcolii noastre în cadrul cercului de pictură, cerc desfăşurat de profesorii de religie (Mihaela Ivan si Eugenia Fârtăţescu) în anul şcolar 2010-2011.

profesor îndrumător
 Mihaela Ivan