" Să nu iubim cu vorba, ci cu fapta!"
“E iarna. Afară aproape că e noapte.
Matei se întoarce de la şcoală.
Paşii grăbiţi îl poartă către casă printre fulgii mari de zăpadă. Vântul tăios
îi brăzdează obrajii şi îi taie din elanul paşilor. Merge cu nasul în fular şi
căciula adânc trasă pe cap. Abia vede drumul printre troienile de zăpadă.
Deodată ceva îi atrage atenţia. Era un glas stins
care cerea ajutor. Se uită în jur şi nu văzu nimic, decât albul nesfârşit al zăpezii.
I se păru că movila de zăpada se mişcă. Fără să se gândească începu să
scormonească zăpada şi desluşi chipul unui bătrân căzut, aproape îngheţat.
Cum poate oare să-l ajute? Gândi iute
căci până acasă mai erau doar căţiva paşi. Trebuia să-l ia pe batrân cu el, să-l
salveze. Acest gând îl însufleţi dându-i
puteri nebănuite. Cu mare greutate îl ridică pe bătrân şi îl ajută să-şi
târască paşii până la el acasă. Mama lui Matei îi întâmpină cu bucurie şi le
oferă supă şi ceai cald. Bietul bătrân începe să se simtă mai bine şi îşi
aminteşte că locuia la căminul din apropiere. Îl prinsese seara în oraş, se rătăcise
şi umblase pe străzi până i s-a făcut rău. Noroc cu copilul cu suflet de aur
care i-a sărit în ajutor. Astfel ar fi murit îngheţat.
Matei şi mama lui l-au ajutat să ajungă la cămin. Aici,
toată lumea în frunte cu directoarea îi sesizaseră dispariţia şi erau tare
neliniştiţi. Au fost fericiţi să-l vadă teafăr şi nevătămat.
- Bravo, Matei! Ai facut o faptă foarte bună !
Te felicit pentru gestul tău minunat! Aisalvat un om! I-a spus doamna
directoare.
- Mulţumesc, dar am facut ceva normal. Asta ar face oricine. Asta
ne învaţă la ora de religie:
să ne iubim aproapele şi să-l ajutăm la necaz.”
Dumitrescu Daniela Florentina, cls,
a III-a A
prof. Mihaela Ivan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu