"Conceptele
care stau la baza pedagogiei moderne, formulate de către o serie de
teoreticieni precum Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Frobel şi alţii au
inclus diferite modele de integrare a educaţiei religioase în cadrul sistemelor
de învăţământ, pornind de la convingerea că o educaţie integrală nu poate să
excludă dimensiunea spirituală a existenţei umane.
Perspectiva
oferită de către marii teoreticieni ai pedagogiei moderne este cu atât mai
importantă în perioada contemporană, cu cât aceştia au aparţinut unor culturi
şi chiar confesiuni diferite.
Prezenţa
disciplinei Religie în sistemele de învăţământ contemporane
reprezintă expresia unei contunuităţi la nivel pedagogic şi instituţional,
precum şi o recunoaştere şi formă de valorificare a potenţialului
formativ-educativ al valorilor creştine propuse de această disciplină de
învăţământ în formarea personalităţii umane la nivelurile cognitiv, afectiv,
volitiv şi atitudinal. Pedagogia actuală insistă asupra faptului că realizarea
unei culturi şi a unei conduite religioase în şcoală este necesară nu doar
pentru formarea integrală a personalităţii elevului, ci reprezintă o şansă şi
pentru sistemul de învăţământ de a-şi valorifica un sprijin esenţial în
atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea şi
continuitatea în plan informativ şi formativ-educativ. Condiţia principală este
ca aceste laturi ale educaţiei să fie vizate, nu în chip autarhic, diferenţiat,
concurenţial, ci ca un demers educaţional global, integrator, realizat cu profesionalism
şi responsabilitate de către întreg personalul didactic.
Conform
articolului I din Legea educaţiei naţionale, orice om are dreptul la
cunoaştere, cu atât mai mult la cunoaşterea propriei confesiuni religioase. Ca
prioritate naţională, învăţământul cuprinde implicit şi educaţia religioasă.
Indiscutabil,
creştinismul a stat şi stă la baza educaţiei, a contribuit la dezvoltarea
cunoaşterii şi culturii umane, aşa cum ne arată istoria Europei şi a poporului
nostru. Biserica şi şcoala au contribuit simţitor la educaţia religioasă a
poporului. Ele au făcut ca strămoşii noştri să fie credincioşi, corecţi, de o
moralitate exemplară. Cu regret, în manualele de istorie sunt cuprinse mai mult
doar date istorice, istorii ale războaielor, dar modul de trai şi valorile
spirituale sunt foarte puţin reflectate sau chiar deloc.
Secularizarea sau separarea
religiei de viaţa publică, aparţine unei viziuni filosofice fără precedent în
istoria culturii europene şi mondiale. Reparând această bifurcaţie fatală după
Revoluţia din 1989, vocea poporului, ca voce a Statului şi a Bisericii, a
readus religia în şcoală, aşa cum a existat secole neîntrerupte.
Plecând de la
noile descoperiri ştiinţifice din domeniul fizicii cuantice, cercetătorii sunt
conduşi pe cale experimentală la necesitatea restabilirii dialogului dintre
ştiinţă şi religie ca o direcţie unitară a cunoaşterii.
Studiile
recente din neuropsihologie demonstrează că omul are nevoie de certitudini
absolute în dezvoltarea armonioasă a personalităţii, fapt garantat numai de
către Revelaţia divină.
Ştiinţele
educaţiei printre care şi Psihopedagogia sprijină şi evidenţiază rolul esenţial
al religiei în educaţia adolescenţilor. Religia promovează iubirea,
blândețea, bunătatea, respectul pentru
aproapele, şi este primul factor de combatere a violenţei de toate tipurile în
şcoli.
Articolul 18
din Legea educaţiei naţionale nu încalcă dreptul la libertate al individului,
care poate solicita în scris să nu frecventeze orele de religie (art. 18,2).
Menţionăm că imperativul poruncilor divine face apel la libertatea
omului. Deci nu vedem nici un motiv serios de a scoate religia din
trunchiul comun al sistemului de învăţământ.
Precizăm că
educaţia religioasă europeană actuală este de trei tipuri:
· Obligatorie
fără dispensă
· Obligatorie
cu dispensă
· Facultativă
Scoaterea
religiei din trunchiul comun al sistemului de învăţământ din ţara noastră, este
echivalent cu scoaterea religiei din şcoli, deoarece statutul de disciplină
opţională ar transforma-o într-o materie periferică şi obscură,
aflată la discreţia conducerii unei şcoli. Astfel se încalcă dreptul la
cunoaştere, la libera dezvoltare a personalităţii umane, nesocotind progresele
ştiinţei, care bat la uşa spiritului religios uman. Intenţia izolării religiei
de educaţie, concretizată prin scoaterea Religiei din trunchiul comun, provoacă
o limitare, o marginalizare a spiritului uman, un atentat
la educaţia tinerilor, potrivit unor interese politice,
fapt condamnat chiar de art. III, litera n (principiul independenţei de
ideologii, dogme, curente politice.)
Ca prioritate
naţională, învăţământul este orientat pe valori, iar valoarea religioasă
depăşeşte consensul axiologic social prin fundamentarea divină a moralităţii.
Pentru adolescentul actual, scârbit de formalisme tradiţionale şi imperative
sociale relativiste, fundamentul divin al Legii este o perspectivă salvatoare
într-o societate dezorientată aflată în plină criză morală şi economică.
Aşadar este o
datorie morală a Statului român de a păstra educaţia religioasă în şcoală. Susţinem
menţinerea disciplinei „Religie” în trunchiul comun al planului-cadru de
învăţământ în şcolile publice, din următoarele motive:
1. Experienţa
religioasă nu se rezumă exclusiv la adeziunea internă la o formă de
religiozitate a unor indivizi luaţi separat, ci se concretizează prin adoptarea
unei conduite specifice, caracterizată nu doar de cunoaşterea unor elemente de
doctrină. Studierea acestei discipline, pentru toate clasele sale, aduce o
contribuţie însemnată la dezvoltarea personalităţii şi a cunoştinţelor elevilor
pentru următoarele finalităţi educaţionale:
- civică,
- socială,
- culturală,
- ştiinţifică
- morală
2. Religia
se adresează în primul rând umanităţii omului, indiferent de doctrină sau cult,
atât timp cât promovează pacea şi înţelegerea între semeni şi delimitându-se
clar de orice formă de violenţă inter-religioasă sau de prozelitism religios.
Cunoaşterea nuanţată a elementelor specifice educaţiei religioase contribuie în
mod evident la crearea unei mentalităţi de înţelegere, egalitate şi toleranţă
între semeni, în calitatea lor esenţială de exponenţi ai vieţii în cel mai desăvârşit
grad posibil.
3. Ea
contribuie la educaţia morală a societăţii încă din momentul în care omul îşi
începe anevoiosul drum al dezvoltării personalităţii. În aceste circumstanţe,
educaţia religioasă nu mai este doar apanajul Bisericii. Ea trebuie să se
desfăşoare, deci, în şcoală, pe tot parcursul studiilor liceale, în acord şi cu
stadiile dezvoltării psiho-genetice, care demonstrează că fiecare grupă de
vârstă corespunde unui tip de dezvoltare mai profund şi mai complex al
personalităţii. Religia ca disciplină de studiu ar deveni, astfel, răspunsul
multor întrebări existenţiale care apar la vârstele tinerilor de liceu. În
acelaşi timp, profesorul de religie ar deveni, alături de psihologul şcolar, o
resursă umană extrem de importantă în realizarea unei dezvoltări armonioase a
personalităţii elevului.Religia contribuie la toate finalităţile educative
enunţate în articolul 4 din Legea educaţiei naţionale.
4. Menţinerea
şi promovarea predării religiei în şcoală ar demonstra un act de maturitate din
partea instituţiilor responsabile, deoarece religia este interconectată cu
viaţa individului şi a societăţii în general, determinând, prin mesajul ei
pozitiv, un comportament dezirabil social şi moral. Includerea educaţiei
religioase între priorităţile învăţământului românesc ar putea servi, deci, la
formarea unor generaţii ale căror competenţe profesionale vor reflecta
dezideratele Declaraţiei de la Lisabona, dar şi păstrarea vie a valorilor, a
conştiinţei şi a identităţii naţionale şi europene, care nu pot fi schimbate
sau negate prin omisiune de politici strict socio-economice sau de interese de
moment.
Elevii nu refuză predarea religiei în şcoli, ci o prezintă
ca pe o necesitate. În perioada adolescenţei (anii de liceu), tinerii trec prin
unele crize spirituale şi existenţiale, care pot avea repercusiuni grave atât
asupra individului, cât şi a societăţii. Ei trăiesc o dramă şi în acest moment
ei au nevoie de răspunsurile religiei care îi încurajează şi îi motivează în
viaţă. Nu trebuie lăsaţi în braţele anti-culturii,
pornografiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului etc. Ei devin pe zi ce trece
mai greu de stăpânit, iar unii adolescenţi realizează că nu se mai pot
controla. Educaţia are o nevoie imperioasă de credinţă, ca de un element de bază
al oricărei acţiuni didactice.
Ȋn consecinţă, este de
neadmis ca elevii să facă o cerere prin care să participe la o oră care li se
cuvine.
Religia nu
trebuie scoasă din trunchiul comun, deoarece face parte din trunchiul
existenţei umane. Și este aberant să
revenim la condiţiile comunismului despre care credeam că tocmai am scăpat!"
DOAMNE AJUTĂ!
prof. Mihaela Ivan
Sursa: http://www.petitieonline.com/votati_pentru_mentinerea_religiei_in_scoli
