joi, 26 decembrie 2013

Cercul de Religie- prezentare

           CERCUL DE RELIGIE 
" SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI"

  Obiectivul general al disciplinei Religiei constă în formarea personalităţii în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structurarea de atitudini moral creştine şi prin implicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii. 
 În anul şcolar 2013-2014, a luat fiinţă Cercul de Religie "Sfinţii Martiri Brâncoveni", având rolul de a îmbunătăţi calitatea educaţiei religioase realizată la lecţii, de a dezvolta elevilor dragostea pentru religie şi de a forma caracterul religios- moral al elevului, care să-l conducă la desăvârşirea creştină, la scopul ultim al existenţei: trăirea comuniunii cu Dumnezeu.
Care sunt obiectivele Cercului de Religie?    
  1. Îmbunătăţirea fondului de carte religioasă din biblioteca şcolii;
  2. Fondarea Bibliotecii "Învăţătorul";
  3. Iniţierea de acţiuni caritativ-filantropice;
  4. Organizarea de vizite şi excursii la sfintele mânăstiri şi biserici;
  5. Organizarea concursului de poezie religioasă "Micul creştin"
  6. Organizarea concursului de religie "Micul creştin" la sfârşit de an şcolar;
  7. Organizarea de activităţi extracurriculare de Ziua şcolii: "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena";
  8. Organizarea concursului de eseuri "Crucea, semn al biruinţei";
  9. Organizarea de expoziţii cu lucrările realizate de elevi (icoane, desene religioase, afişe, proiecte, machete de biserici şi cruci, fotografii, ouă încondeiate, felicitări, globuri, brăduţi 3D....);
  10. Repetii corale în vederea susţinerii unui recital de colinde şi cântări bisericeşti în şcoală; 
  11. Publicarea de articole în revista şcolii "Mlădiţe";
  12. Confecţionarea unui panou de popularizare a temelor şi motivelor religioase;
  13. Organizarea de întâlniri cu personalităţi ale Bisericii;
  14. Tipărirea de carte religioasă;
  15. Organizarea de concursuri pe blogul Cercului de Religie;
  16. Pregătirea elevilor pentru olimpiadă şi alte concursuri şcolare.
  17. Discuţii libere pe diferite teme alese de elevii cercului de religie.
 De ce "Sfinţii Martiri Brâncoveni"?
Elevii sunt în căutarea unui model de viaţă după care să-şi conducă viaţa morală (profesori, părinţi, colegi, prieteni). Profesorul de religie este dator să le recomande elevilor exemple demne de urmat, exemple care să-i conducă pe calea mântuirii, a desăvârşirii, a sfinţeniei. Modelele de viaţă creştinească le găsim în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor. Sfinţii Martiri Brâncoveni sunt adevărate exemple de trăire creştinească, de curaj în mărturisirea credinţei, atât pentru copii cât şi pentru iîntreaga familie.
Cercul de Religie "Sfinţii Martiri Brâncoveni", fiind şi un mijloc de recreere pentru elevi, dezvoltă spiritul comunitar antrenându-i pe toţi participanţii în pregătirea şi desfăşurarea activităţilor propuse. Îşi propune să le dezvolte elevilor respectul şi dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de cele sfinte.



prof. de religie Mihaela Ivan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Invitație- Concurs Municipal de creație plastică și literară "Sfinții, prin ochi și suflet de copil", ediția I

                 Dragi colegi,   Școala Gimnazială “ Constantin Brâncuși ” , Sector 6 București ,  în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1...