"Întinde o mână de ajutor!"

" Să nu iubim cu vorba, ci cu fapta!"

“E iarna. Afară aproape că e noapte. Matei se întoarce de la şcoală. Paşii grăbiţi îl poartă către casă printre fulgii mari de zăpadă. Vântul tăios îi brăzdează obrajii şi îi taie din elanul paşilor. Merge cu nasul în fular şi căciula adânc trasă pe cap. Abia vede drumul printre troienile de zăpadă.

Deodată ceva îi atrage atenţia. Era un glas stins care cerea ajutor. Se uită în jur şi nu văzu nimic, decât albul nesfârşit al zăpezii. I se păru că movila de zăpada se mişcă. Fără să se gândească începu să scormonească zăpada şi desluşi chipul unui bătrân căzut, aproape îngheţat.

Cum poate oare să-l ajute? Gândi iute căci până acasă mai erau doar căţiva paşi. Trebuia să-l ia pe batrân cu el, să-l salveze.  Acest gând îl însufleţi dându-i puteri nebănuite. Cu mare greutate îl ridică pe bătrân şi îl ajută să-şi târască paşii până la el acasă. Mama lui Matei îi întâmpină cu bucurie şi le oferă supă şi ceai cald. Bietul bătrân începe să se simtă mai bine şi îşi aminteşte că locuia la căminul din apropiere. Îl prinsese seara în oraş, se rătăcise şi umblase pe străzi până i s-a făcut rău. Noroc cu copilul cu suflet de aur care i-a sărit în ajutor. Astfel ar fi murit îngheţat.

Matei şi mama lui l-au ajutat să ajungă la cămin. Aici, toată lumea în frunte cu directoarea îi sesizaseră dispariţia şi erau tare neliniştiţi. Au fost fericiţi să-l vadă teafăr şi nevătămat.

- Bravo, Matei! Ai facut o faptă foarte bună ! Te felicit pentru gestul tău minunat! Aisalvat un om! I-a spus doamna directoare.

- Mulţumesc, dar am  facut ceva normal. Asta ar face oricine. Asta ne învaţă la ora de religie: să ne iubim aproapele şi să-l ajutăm la necaz.”

                                                           Dumitrescu Daniela Florentina, cls, a III-a A

                                                                                         prof. Mihaela Ivan

"Ora de religie"

“Ora de religie este una deosebită în orarul nostru şi pe care o aşteptăm întotdeauna cu drag. La această oră, noi ne relaxăm discutând cu doamna profesoară despre religia noastră, dar şi despre lucruri legate de viaţa de zi cu zi.

La sfârşitul orei, mereu putem spune că ne-am mai ales cu nişte cunoştinţe noi sau cu învăţăminte care ne vor folosi pe viitor.

De exemplu, la una din ultimele ore de religie doamna ne-a întrebat:

- Aţi auzit, copii, despre Sf. Parascheva?

- Da! Am răspuns noi. Am auzit despre moaştele sfintei care sunt la Iaşi şi că se fac pelerinaje la acestea, unde oamenii merg să se roage.

- Dar ştiţi de ce fac acest lucru?

Copiii au încercat câteva răspunsuri după care doamna profesoară ne-a explicat cu multă răbdare :

- Credincioşii merg să se închine şi să se roage la moaştele Sf. Parascheva deoarece, cu ale ei sfinte rugăciuni, ei primesc ajutorul dorit în orice împrejurare  a vieţii, pentru că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu.

Am încheiat ora cu o mică rugăciune către Sf. Parascheva şi la final eu m-am simţit mai liniştit sufleteşte şi mai tare în credinţa mea.”

Nătăprazu Luca Mihail, cls. a III-a A

“Într-o zi eram la ora de religie. Doamna intră în clasă:

- Copii, hai să spunem rugăciunea”Tatăl nostru”!

Toţi copiii au spus rugăciunea şi s-au aşezat pe scaune. Doamna cu glas blând a început a ne vorbi despre biserică, ca loc de rugăciune, Casa lui Dumnezeu.

Biserica Domnului nu este o clădire oarecare. Planul bisericii poate fi diferit: în formă de cruce, deoarece prin cruce Mântuitorul ne-a izbăvit de puterea diavolului, sau în forma de corabie.

Altarul este întotdeauna aşezat la răsărit... Fiecare biserică este închinată lui Dumnezeu şi poartă numele în amintirea unui eveniment sau a unui sfânt al Domnului...

Am ascultat cu mare atenţie, deşi am intrat de multe ori în biserică nu am observat cum este împărţită. Întotdeauna am fost interesată de lucrurile legate de credinţă. Acum le descopăr prin ora de religie.”

Fogarassy Alexandra, cls. A III-a A

“ Bună! Sunt Filip şi vreau să vă arăt cum este o zi când am materia religie în orar. Mă duc la şcoală numai cu gândul că o să aflu noile peripeţii ale sfinţilor şi ale lui Dumnezeu. Mama îmi spune să fiu atent la această oră.

După ce trec celelalte ore şi vine ultima dar nu cea din urmă, mă bucur enorm. Când intră doamna toţi copiii se ridică în picioare, o salută pe dumneaei şi încep rugăciunea:

- “Tatăl nostru Care eşti în ceruri..”

Doamna ne adresează întrebări pe baza lecţiei anterioare. Eu am ridicat mâna:

- Tu, Filip! Poţi să răspunzi?

-Da!

- Ce le-a spus preotul la predică oamenilor încât Parascheva a zis în sinea ei: “Şi pentru mine vorbeşte!”?

Preotul le-a povestit despre un tânăr bogat care a vrut să urmeze calea lui Dumnezeu. El l-a îndemnat să-şi dea toată averea săracilor şi tânărul nu l-a ascultat pentru că era foarte bogat.

- Bravo, Filip!

Apoi, las mâna jos pentru a răspunde şi alti copii, dar  nu toată ora, ci doar un pic. După un scurt timp, am ridicat mâna şi doamna mi-a adresat din nou o întrebare:

- Filip, la câţi ani ani a murit Sf. Parascheva?

- La 27 de ani!

- Corect! Ia loc!

Doamna profesoară a zis să lăsăm mâinile jos pentru că celor care au răspuns le va da un F.B. Eram foarte curios dacă îmi va da şi mie, dar la un moment dat mi-a strigat şi mie numele.

A fost o zi grozavă!"

Pamacai Filip Andrei, cls. A III-a A

                  prof. Mihaela Ivan

"Scrisoare către Dumnezeu"

Bunul nostru, Dumnezeu, chiar dacă eşti în ceruri, eu ştiu că Tu ai multă, foarte multă bunătate. Eu, Adrian, Îţi voi spune o poveste despre un copil care şi-a rupt mâna de doua ori şi acesta sunt eu. Am fost atât de trist încât mi-a venit să plâng. Te rog să mă ajuţi ! Aşa strigam eu când mă durea mâna! Ai grijă şi de vărul meu, Alexandru, deoarece s-a născut fără să audă. Te rog, ajută-l şi pe el! Amin

Bărănescu Adrian

Cls. a II- a A

Într- o zi, sora unei prietene s-a îmbolnăvit. Fiindcă noi eram cele mai bune prietene, am înălţat rugăciuni către Dumnezeu. L-am rugat să o ajute. Aşa i-am spus:

- Te rog, Doamne, ajut- o pe prietena mea!

În după-amiaza următoare, Andra, căci aşa se numea prietena mea, era bine.

Mara

Cls. a II- aA

Într-o zi, Alexandra veni de la şcoală şi o văzu pe mama ei bolnavă în pat. Ea o întrebă:

- Ce ai păţit, mamă?

- Sunt foarte bolnavă! Am ieşit afară şi am uitat să îmi iau geaca. Am răcit!

- O să chem doctorul! a spus Alexandra.

- Nu este nevoie! O să-mi treacă!

Când veni seara, Alexandra a mers la mama sa să o vadă cum se simte, dar ea se simţea şi mai rău. Alexandra i-a dat mamei sale medicamentele necesare şi s-a dus la culcare, însa nu putu adormi. Se gândea la mama ei. Atunci îi veni o idee. A sris o scrisoare lui Dumnezeu. În ea a scris: “ Doamne, fă-o pe mama mea sănătoasă!”

A doua zi, Alexandra legă scrisoarea de un balon. Balonul se înălţă la cer până nu se mai văzu. Peste un timp, mama Alexandrei îşi reveni iar micuţa noastră îi mulţumi lui Dumnezeu.

Voiculescu Alexandra

Cls a II-a A

"Fapte bune"

Familia lui Dumnezeu

Maria este numele unei fetiţe care a ajutat un copil să fie fericit.

Ea era la biserică cu mama ei. Acolo a văzut un copil orfan, de zece anişori, care plângea. Ea, nefiind timidă, l-a întrebat:

-De ce plângi?

Copilul, cu un oftat, a zis :

-Vin aici mereu pentru a mă linişti, dar mereu văd copii cu familie, şi mă întristez pentru că şi eu îmi doresc să am o familie.

-Tu ai o familie care te iubeşte, biserica! Nu te mai simţi singur, biserica este plină de fericire, de iubire! Nu trebuie să te gândeşti că nu ai familie, fiindcă familia de aici te iubeşte mult, iar Dumnezeu Îţi este tot timpul alături.

Copilul a ascultat-o pe Maria şi a înţeles că el este o parte din această familie, familia lui Dumnezeu. Maria a făcut o faptă bună, schimbând cu totul viaţa semenului său.

Toma Sara

Cls. a III-a E

Îndrumător

Profesor Mihaela Ivan

Din creaţiile elevilor

  Dumnezeu nu uită niciodată 

                                pe cei pe care Îl iubesc

               Era o zi frumoasă de Duminică. Andreea şi cu mine ne duceam să  ne împărtăşim (era 15 august, sărbătoarea”Adormirea Maicii Domnului”). Pe stradă erau foarte mulţi oameni, dar unul dintre ei ne-a uimit.

                  Mai târziu am aflat că pe acea fetiţă o chema Maria şi avea doar doisprezece ani. Părinţii ĩi lăsaseră pe umeri foarte multe datorii. Erau săraci lipiţi pământului…Aceştia au murit într-un accident rutier. Maria a fost şi este crescută şi educată de bunici. Sunt foarte bătrâni şi bolnavi.Ea îi iubeşte foarte mult. Când primeşte alocaţia, cumpără medicamente pentru aceştia, deşi suma este foarte mică. În sfârşit, ea a venit cu noi să ne spovedim si să ne împărtăşim.

                  Eu şi Andreea eram primele.

            - Draga mea! Ce gând te aduce la biserică aşa devreme? o întreabă părintele duhovnic.

           - Părinte, ştiu sigur că Dumnezeu mă ajută tot timpul! Am venit să-L rog pe Dumnezeu să-mi dea sănătate şi putere pentru a avea grijă in continuare de bunicii mei care sunt tare bolnavi..

                Ce fată bună e Maria! Întotdeauna îi spunea părintelui tot ce avea pe suflet, tot ce a facut, se pocăia de toate. Preotul Duhovnic îi dădea un canon, acelaşi  de fiecare dată: să aibă grijă de bunicii ei. Nimeni nu mărturiseşte chiar toate păcatele preotului. Probabil le uită, dar Maria işi scria in toate zilele ce face, tocmai pentru a nu uita ceva important. Preotul de aceea o iubeşte şi mai mult.

            A doua zi, la biserică, au venit două rude îndepărtate ale Mariei. Erau nişte milionari care voiau s-o viziteze de ziua ei. Şi…ghiciţi, ce surpriză! Rudele Mariei au luat-o pe ea şi pe bunicii ei într-o casă de vis. Se pare că Dumnezeu a ajutat-o pe aceasta. Ea, în fiecare zi, merge la biserică după şcoală pentru a aprinde câte o lumânare pentru părinţi, bunici şi rudele care au adoptat-o.

           De atunci, Maria a fost îngrijită de rudele iar bunicii au avut norocul să fie ajutaţi de o asistentă medicală tot timpul.

               Putem spune că… Raiul e şi pe pământ, iar acolo unde e cu adevărat îî va primi cu bucurie pe cei care fac fapte bune !

                                                                                                                Eleva  Bibu Iulia Maria

                                                                                                                              

                                 Omul de lângă tine

                 Trică era un copil cam neastâmpărat, neascultător şi nici nu prea îi plăcea să înveţe. Părinţii, ocupaţi mai mult cu serviciul, nu aveau mult timp pentru el.

                    Într-o duminică ploioasă, neavând cu cine să se joace, Trică trecând pe lângă biserică, se gândi să intre şi el, poate găseşte un prieten. Preotul, un om bătrân şi destul de înţelept, vorbea despre cât de importantă este rugăciunea. Fiecare credincios trebuie  să  mărturisească păcatele lui Dumnezeu cu părere de rău, iar El le va ierta şi le va da putere să lupte împotriva ispitelor. Copiii trebuie să asculte de părinţii lor şi să îi respecte, iar părinţii trebuie să îi înveţe de mici pe copii să fie credincioşi şi să se roage tot timpul, căci în ce te va găsi Dumnezu în aceea vei fi judecat . Dumnezeu ne iubeşte şi ne-a iubit atât de mult încât L-a dat pe Unicul Său Fiu să moară pentru noi pe cruce, ca noi să trăim veşnic în Rai.          

                    Trică mai auzise el, despre fapte bune şi purtări frumoase, dar nu auzise că Cineva murise special pentru el ca să nu meargă în iad, şi că păcatele să-i fie iertate. Rămase îngândurat, iar preotul îl găsi singur pe un scaun, căci biserica se golise.

                    -Ce-i cu tine, fiule? îl întrebă preotul.  

                    -Eu sunt  un băiat  păcătos şi nu prea ştiu ce să fac, pentru că nu vreau să ajung în iad, răspunse Trică.

                    -Ar fi bine să începi cu rugăciunea şi Domnul Hristos îţi va spune ce să faci, îl îndemnă preotul. 

                   Trică se îndreaptă spre casă cu gândul la cuvintele preotului

                   -Cum ar putea o rugăciune să mă  schimbe, se întrebă Trică. Ştia el de câte ori îi rugase pe părinţi câte ceva şi ei parcă nici nu-l auzeau, cum va auzi atunci Domnul Hristos pe care nu-L vede. Plin de neîncredere se puse totuşi în genunchi şi începe să spună tot ce are pe suflet. Rugăciunea fu destul de lungă, apoi biruit de somn, adormi. A doua zi se sculă să plece la şcoală. S-a spălat, s-a îmbrăcat cu mare atenţie şi s-a dus la bucătărie unde mama pregătea micul dejun. A rămas foarte mirată, când l-a văzut pe Trică deja îmbrăcat, pentru că ştia cât trebuie să tragă de el ca să se scoale.

                   Ajuns la şcoală, Trică îşi salută colegii şi se aseză în bancă. Şi colegii au rămas miraţi  că Trică nu mai aleargă cu ei şi nu mai necăjeşte fetele. Dar în inima lui Trică era numai bucurie.

                                                                                                     Elev  Andrei Toader 

                                                                                                              

 Copilul şi preotul      

                                                                     

Era o zi frumoasă de primăvară. Păsărelele se întorceau vesele din ţările calde umplând văzduhul cu trilurile lor încântătoare. Ramurile copacilor, odinioară îngheţate, acum erau pline de muguri.

            În această zi minunată, Mihai se întorcea trist de la şcoală. Pe drum se întâlni cu un preot care slujea la biserica din sat şi anume părintele Ilie.

-          Sărutmâna, părinte! salută Mihai politicos.

-          Bună ziua, fiule! De ce eşti aşa trist?

             -     Pentru că nu ştiu ce să fac. Mama mea este foarte rău bolnavă. Tot timpul o îngrijesc şi nu mai îmi rămâne timp pentru a învăţa. Azi la matematică am luat nota 4. Când voi ajunge acasă mama mă va întreba ce am făcut la şcoală şi dacă îi spun de această notă, pe lângă că e bolnavă, va fi supărată şi din cauză că nu am rezultate bune la învăţătură. Aş putea să o mint, doar că ştiu că nu este corect.

-      Ai dreptate, fiule! Nu este corect să o minţi pe mama ta si nu este coret sa îl minţi nici pe preot! zise părintele şi se opri pentru că cei doi ajunseră în faţa casei lui. Sper să te gândeşti la ceea ce ţi-am zis.

-          Sărutmâna, părinte!

Când ajunse acasă, Mihai işi dădu seama de ce îi spuse părintele Ilie că nu e bine sa îl mintă nici pe preot. Deoarece  mama lui fusese la biserică în acea zi. Deci nu putea fi rău bolnavă. De acolo se întorcea părintele. Întradevăr, Mihai minţise. Mama lui nu era bolnavă. Totuşi avea de gând să o mintă în legatură cu nota, dar spera că dacă îi spune părintelui acele lucruri false, părintele va zice că e bine să o mintă. Aşa avea o scuză în caz că mama lui afla că a minţit-o. I-ar fi spus că părintele l-a îndemnat să facă asta. Acum ştia că numai prin mărturisire va primi iertare de la preot pentru că l-a minţit si de la mamă pentru ca a luat o notă proastă. Şi-a dat seama că dacă spune o minciună va fi descoperită şi chiar dacă nu de oameni, ea intotdeauna va fi descoperită de către Cineva pe Care nu ar vrea sa-L supere niciodată, pe Dumnezeu.

După ce şi-a cerut iertare de la preot si de la mama sa, Mihai şi-a cerut iertatre şi de la Dumnezeu, spovedindu-se la preotul său duhovnic.

                                                                      Eleva Deftu Ruxandra

prof. de religie Mihaela Ivan