"DA, religiei în şcoală!"

"Conceptele care stau la baza pedagogiei moderne, formulate de către o serie de teoreticieni precum Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Frobel şi alţii au inclus diferite modele de integrare a educaţiei religioase în cadrul sistemelor de învăţământ, pornind de la convingerea că o educaţie integrală nu poate să excludă dimensiunea spirituală a existenţei umane.

Perspectiva oferită de către marii teoreticieni ai pedagogiei moderne este cu atât mai importantă în perioada contemporană, cu cât aceştia au aparţinut unor culturi şi chiar confesiuni diferite.

Prezenţa disciplinei Religie în sistemele de învăţământ contemporane reprezintă expresia unei contunuităţi la nivel pedagogic şi instituţional, precum şi o recunoaştere şi formă de valorificare a potenţialului formativ-educativ al valorilor creştine propuse de această disciplină de învăţământ în formarea personalităţii umane la nivelurile cognitiv, afectiv, volitiv şi atitudinal. Pedagogia actuală insistă asupra faptului că realizarea unei culturi şi a unei conduite religioase în şcoală este necesară nu doar pentru formarea integrală a personalităţii elevului, ci reprezintă o şansă şi pentru sistemul de învăţământ de a-şi valorifica un sprijin esenţial în atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea şi continuitatea în plan informativ şi formativ-educativ. Condiţia principală este ca aceste laturi ale educaţiei să fie vizate, nu în chip autarhic, diferenţiat, concurenţial, ci ca un demers educaţional global, integrator, realizat cu profesionalism şi responsabilitate de către întreg personalul didactic.

Conform articolului I din Legea educaţiei naţionale, orice om are dreptul la cunoaştere, cu atât mai mult la cunoaşterea propriei confesiuni religioase. Ca prioritate naţională, învăţământul cuprinde implicit şi educaţia religioasă.

Indiscutabil, creştinismul a stat şi stă la baza educaţiei, a contribuit la dezvoltarea cunoaşterii şi culturii umane, aşa cum ne arată istoria Europei şi a poporului nostru. Biserica şi şcoala au contribuit simţitor la educaţia religioasă a poporului. Ele au făcut ca strămoşii noştri să fie credincioşi, corecţi, de o moralitate exemplară. Cu regret, în manualele de istorie sunt cuprinse mai mult doar date istorice, istorii ale războaielor, dar modul de trai şi valorile spirituale sunt foarte puţin reflectate sau chiar deloc.

Secularizarea sau separarea religiei de viaţa publică, aparţine unei viziuni filosofice fără precedent în istoria culturii europene şi mondiale. Reparând această bifurcaţie fatală după Revoluţia din 1989, vocea poporului, ca voce a Statului şi a Bisericii, a readus religia în şcoală, aşa cum a existat secole neîntrerupte.

Plecând de la noile descoperiri ştiinţifice din domeniul fizicii cuantice, cercetătorii sunt conduşi pe cale experimentală la necesitatea restabilirii dialogului dintre ştiinţă şi religie ca o direcţie unitară a cunoaşterii.

Studiile recente din neuropsihologie demonstrează că omul are nevoie de certitudini absolute în dezvoltarea armonioasă a personalităţii, fapt garantat numai de către Revelaţia divină.

Ştiinţele educaţiei printre care şi Psihopedagogia sprijină şi evidenţiază rolul esenţial al religiei în educaţia adolescenţilor.  Religia promovează iubirea, blândețea, bunătatea, respectul pentru aproapele, şi este primul factor de combatere a violenţei de toate tipurile în şcoli.

Articolul 18 din Legea educaţiei naţionale nu încalcă dreptul la libertate al individului, care poate solicita în scris să nu frecventeze orele de religie (art. 18,2). Menţionăm că imperativul poruncilor divine face apel la libertatea omului. Deci nu vedem nici un motiv serios de a scoate religia din trunchiul comun al sistemului de învăţământ.

Precizăm că educaţia religioasă europeană actuală este de trei tipuri:

·        Obligatorie fără dispensă

·        Obligatorie cu dispensă

·        Facultativă

Scoaterea religiei din trunchiul comun al sistemului de învăţământ din ţara noastră, este echivalent cu scoaterea religiei din şcoli, deoarece statutul de disciplină opţională ar transforma-o  într-o materie periferică şi obscură, aflată la discreţia conducerii unei şcoli. Astfel se încalcă dreptul la cunoaştere, la libera dezvoltare a personalităţii umane, nesocotind progresele ştiinţei, care bat la uşa spiritului religios uman. Intenţia izolării religiei de educaţie, concretizată prin scoaterea Religiei din trunchiul comun, provoacă o limitare, o marginalizare a spiritului uman, un atentat la  educaţia tinerilor,  potrivit unor interese politice, fapt condamnat chiar de art. III, litera n (principiul independenţei de ideologii, dogme, curente politice.)

Ca prioritate naţională, învăţământul este orientat pe valori, iar valoarea religioasă depăşeşte consensul axiologic social prin fundamentarea divină a moralităţii. Pentru adolescentul actual, scârbit de formalisme tradiţionale şi imperative sociale relativiste, fundamentul divin al Legii este o perspectivă salvatoare într-o societate dezorientată aflată în plină criză morală şi economică.

Aşadar este o datorie morală a Statului român de a păstra educaţia religioasă în şcoală. Susţinem menţinerea disciplinei „Religie” în trunchiul comun al planului-cadru de învăţământ în şcolile publice, din următoarele motive: 

1.     Experienţa religioasă nu se rezumă exclusiv la adeziunea internă la o formă de religiozitate a unor indivizi luaţi separat, ci se concretizează prin adoptarea unei conduite specifice, caracterizată nu doar de cunoaşterea unor elemente de doctrină. Studierea acestei discipline, pentru toate clasele sale, aduce o contribuţie însemnată la dezvoltarea personalităţii şi a cunoştinţelor elevilor pentru următoarele finalităţi educaţionale:

-         civică,

-         socială,

-         culturală,

-         ştiinţifică

-         morală

2.     Religia se adresează în primul rând umanităţii omului, indiferent de doctrină sau cult, atât timp cât promovează pacea şi înţelegerea între semeni şi delimitându-se clar de orice formă de violenţă inter-religioasă sau de prozelitism religios. Cunoaşterea nuanţată a elementelor specifice educaţiei religioase contribuie în mod evident la crearea unei mentalităţi de înţelegere, egalitate şi toleranţă între semeni, în calitatea lor esenţială de exponenţi ai vieţii în cel mai desăvârşit grad posibil.

3.     Ea contribuie la educaţia morală a societăţii încă din momentul în care omul îşi începe anevoiosul drum al dezvoltării personalităţii. În aceste circumstanţe, educaţia religioasă nu mai este doar apanajul Bisericii. Ea trebuie să se desfăşoare, deci, în şcoală, pe tot parcursul studiilor liceale, în acord şi cu stadiile dezvoltării psiho-genetice, care demonstrează că fiecare grupă de vârstă corespunde unui tip de dezvoltare mai profund şi mai complex al personalităţii. Religia ca disciplină de studiu ar deveni, astfel, răspunsul multor întrebări existenţiale care apar la vârstele tinerilor de liceu. În acelaşi timp, profesorul de religie ar deveni, alături de psihologul şcolar, o resursă umană extrem de importantă în realizarea unei dezvoltări armonioase a personalităţii elevului.Religia contribuie la toate finalităţile educative enunţate în articolul 4 din Legea educaţiei naţionale.

4.     Menţinerea şi promovarea predării religiei în şcoală ar demonstra un act de maturitate din partea instituţiilor responsabile, deoarece religia este interconectată cu viaţa individului şi a societăţii în general, determinând, prin mesajul ei pozitiv, un comportament dezirabil social şi moral. Includerea educaţiei religioase între priorităţile învăţământului românesc ar putea servi, deci, la formarea unor generaţii ale căror competenţe profesionale vor reflecta dezideratele Declaraţiei de la Lisabona, dar şi păstrarea vie a valorilor, a conştiinţei şi a identităţii naţionale şi europene, care nu pot fi schimbate sau negate prin omisiune de politici strict socio-economice sau de interese de moment.

           Elevii nu refuză predarea religiei în şcoli, ci o prezintă ca pe o necesitate. În perioada adolescenţei (anii de liceu), tinerii trec prin unele crize spirituale şi existenţiale, care pot avea repercusiuni grave atât asupra individului, cât şi a societăţii. Ei trăiesc o dramă şi în acest moment ei au nevoie de răspunsurile religiei care îi încurajează şi îi motivează în viaţă. Nu trebuie lăsaţi în braţele    anti-culturii, pornografiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului etc. Ei devin pe zi ce trece mai greu de stăpânit, iar unii adolescenţi realizează că nu se mai pot controla. Educaţia are o nevoie imperioasă de credinţă, ca de un element de bază al oricărei acţiuni didactice.

Ȋn consecinţă, este de neadmis ca elevii să facă o cerere prin care să participe la o oră care li se cuvine.

Religia nu trebuie scoasă din trunchiul comun, deoarece face parte din trunchiul existenţei umane. Și este aberant să revenim la condiţiile comunismului despre care credeam că tocmai am scăpat!"

DOAMNE AJUTĂ!

                                                                                        prof. Mihaela Ivan

Sursa:  http://www.petitieonline.com/votati_pentru_mentinerea_religiei_in_scoli

"Sfatul unei bunici"

       Dragi copii,

          Credeţi în Bunul Dumnezeu, în ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor. Având credinţă, învăţaţi să respectaţi şi să iubiţi pe aproapele vostru, să respectaţi părinţii şi bunicii. Copii, iubiţi-vă ţara în care v-aţi născut. Ţine-ţi acest popor românesc într-o unitate sufletească!"

                                              (Andrei Mariana- bunica elevului Rizea Andrei, cls. a V-a B)

                                                                                                              prof. Mihaela Ivan

"Model de credinţă, iubire şi jertfă"

"Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir"

"Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ pe Nestor l-ai facut, aşa Sfinte Dimitrie,  pe Hristos Dumnezeul roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă."

               Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait în timpul împăraţilor persecutori  Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Din viaţa sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui său, a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Ţinând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creştin, a fost întemniţat. În vremea aceea, creştinii erau trimişi să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creştinii erau victime sigure. Potrivit tradiţiei, Nestor - un tânăr creştin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte şi îi va spune: "Du-te şi pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi". Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reuşeşte să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceşte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

            Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaştele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puţin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 şi redată cultului creştin in 1912.

              Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este ocrotitorul oraşului Tesalonic. Comunitatea creştină de aici a fost înfiinţată de Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorii misionare. În ziua de 26 octombrie, în Tesalonic se organizează pelerinaje şi procesiuni la sfintele sale moaşte. Punctul culminant al sărbătorii îl constituie deschiderea raclei în care sunt păstrate cinstitele moaşte ale Sfântului Dimitrie. Racla este aşezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis din marmură şi împodobit cu fresce din viaţa sfântului. Episcopul care participă la această sărbătoare, se roagă înaintea raclei, apoi sfinţeşte untdelemnul pe care îl toarnă peste mirul izvorât din sfintele sale moaste. Acest ulei sfintit unit cu mirul izvorât în chip minunat este dăruit credincioşilor spre dobândirea sănătăţii sufleteşti şi trupeşti.

                                                                                                                                                         prof. Mihaela Ivan

 Sursa: CreştinOrtodox.ro (http://www.crestinortodox.ro/)

Despre credinţă

           Noi, mărturisitorii credinţei, suntem ca şi Apostolii: "Lumina lumii şi sarea pământului". Credinţa noastră creştină trebuie făcută cu acea pietate caldă şi convinsă, cu rugăciune zilnică, bunătate, virtuţi şi fapte bune.

            Trebuie dezvoltate preocupări serioase, gânduri nobile, sentimente frumoase, educaţie religios-morală pentru copii şi tineret, începând din casa noastră, cu îndemn la bine, sfat celor în rătăcire, ajutor celor în nevoi, muncă de folos sufletesc, exemplu de viaţă creştină. Dacă nu facem din credinţa noastră de creştini o convingere mai tare decât toate îndoielile posibile, un gând şi un sentiment continuu prezent şi lucrător în noi, putând edifica şi mişca pe alţii, ea rămâne o simplă convenţie cu care nu putem amăgi şi servi nici pe Dumnezeu, nici pe oameni şi nici pe noi înşine. 

              Credinţa este condiţia vieţii noastre sufleteşti ca viaţă morală în familie, societate, stat şi în toată lumea. Credinţa în Dumnezeu este cel mai mare titlu de nobleţe al omului între toate făpturile omului. Credinţa noastră în Iisus Hristos este cel mai înalt titlu de cinste ce avem noi, creştinii, în faţa lumii. Credinţa este cel mai mare şi mai preţios dar făcut de Dumnezeu omului, o dată cu raţiunea ce i-a dat ca să-L cunoască. Dar, pe când raţiunea singură nu-i ajunge şi-l poate înşela chiar dacă este luminată, credinţa luminată nu se înşeală nicioadată. Ea este cea mai mare putere şi bucurie sufletească a omului; ea face legatura noastră cu Dumnezeu, este temeiul vieţii noastre morale ca făpturi spirituale, ea este dreptul nostru la recunoaştere, iubire şi ajutor din partea lui Dumnezeu. 

           Dumnezeu ne recunoaşte ca ai Săi din credinţa noastră. Dacă am pierde toate celelate daruri şi bunuri până la însaşi viaţa noastră, păstrându-ne credinţa (asemenea Sfinţilor Martiri Brâncoveni ), avem în ea tot ce putem avea mai mult, pe Dumnezeu.

" Meditaţii teologice- prof. Teodor M. Popescu, 1997"