"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare,
dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu
necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se
bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede,
toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."
(I Corinteni 13, 4-8)
Dorinţa
Am uitat
cum să iubesc.
Doamne,
ajută-mă să-mi amintesc;
Doar
iubirea-mi doresc,
S-o împart
şi s-o primesc.
Privind
spre cer şi înspre stele,
Oare cum o
fi să fii ca ele?
O dorinţă
trecătoare,
Apoi pusă
la uitare.
Însă totu-i
o problemă,
Dragostea-i
înc-o dilemă,
Iară
tinerii de-acum
Doar o vor
lăsa pe drum.
Însă Domnul
ne învaţă
Că
dragostea-i o fortăreaţă.
Iar cel
care o primeşte,
S-o împartă
prieteneşte.
Cojenescu
Alexandra
Cls. a VIII-a
B
Iubirea
Iubirea
învăluie inima în mireasma petalelor de flori,
Şi face să-şi
coboare-n suflet albul spumos ai cerului nori strălucitori.
Dar ce este oare
acest sentiment sfânt
Şi ce menire are
pe acest pământ?
E raza primăverii
cu aur ferecată,
Ce triumfător
pătrunde-n camera cea mai întunecată.
E focul care arde
în orişice cămin
Împrăştiind speranţa
şi ca pe un dar divin.
E lumina ce
preschimbă soarele în astru feeric
Şi luna-n
candelabru ce străjuieşte-n întuneric.
Iubirea e
lumină, e lună şi e soare,
Şi de la
Dumnezeu se-nfiripă şi creşte a sa floare,
Călăuzind
neîncetat sufletul pe-a vieţii cale
Şi risipind
întunericul până ce acesta dispare
Ori se
transformă-n a primăverii cea mai frumoasă floare.
Deftu
Ruxandra
Cls. a VIII-a
B
Iubirea- darul lui Dumnezeu
Dumnezeu adevărat
El mereu
ne-ajutat
Ne-a dat minte şi
putere,
Sănătate,
mângâiere.
Însă dacă Domnul
Nu ne-ar fi
iubit,
Cum ar fi
omul
Şi cum ar
fi trăit?
El ne iubeşte şi
ne învaţă
Să-i iubim
pe-apropiaţi,
S- ascultăm
orice povaţă
Să fim
creştini adevăraţi.
Noi o ştim
ca pe-o virtute,
Cea mai
importantă chiar.
Să iubeşti e o
minune!
De la Dumnezeu,
un dar.
Bibu Iulia
Cls. a VIII-a
A
Îndemn
Cel ce ne ajută
mereu
Este sigur
Dumnezeu.
Să-L iubim şi
să-L mărim
Căci la El ajutor
găsim.
Iubeşte pe-aproapele
tău!
Iubeşte pe
Dumnezeu!
Căci astfel vei
fi iubit
Aşa cum sigur ţi-ai
dorit.
Cinsteşte-L şi iubeşte-L,
căci
Tot la El o să te
întorci
Şi la bine şi la
rău
Ai grijă de aproapele
tău.
Dragostea-i
nemărginită
Şi de toţi
este dorită.
Iubeşte pe
cel de lângă tine,
Aşa sigur
îţi va fi bine.
Socoteanu
Andreea
Cls. a VIII-a
A
Îndrumător
profesor Mihaela Ivan