"Crucea este simbolul Sfintei Treimi. Domnul nostru Iisus Hristos S-a jertfit pe Cruce pentru noi oamenii, pentru a deschide Porţile Raiului şi pentru a ne spăla păcatele. În drumul Său spre răstignire, spre Dealul Golgota, silit să-şi care singur crucea, o cruce din lemn destul de grea, ce simbolizează defapt greutăţile, supărările şi suferinţele pe care oamenii trebuie să le suporte pe parcursul drumului vieţii, aşa cum Hristos a făcut-o. La sfârşitul drumului se află moartea şi judecata fiecăruia.
Darul vieţii este cel mai pretios dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, însă El ne lasă să alegem între o viaţă plăcută Lui, plină de rugăciuni, credinţă, răbdare şi iubire, şi o viaţă traită în păcat. Darul vieţii aduce cu sine şi o cruce care semnifică rabdarea şi iubirea faţă de Dumnezeu. Pe parcursul vieţii, pot apărea anumite ispite care au menirea să ne determine să ne abatem de la drumul nostru iniţial, drumul care ne duce la mântuire. Noi, însă, nu trebuie să ne lăsăm pradă ispitelor; trebuie să nădăjduim în Dumnezeu, să postim, să ne rugăm şi să facem fapte bune.
Aşa cum am mai spus, Dumnezeu ne lasă să alegem pe ce cale vrem să mergem, însă omul care Îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu va şti întotdeuna să deosebească cele două drumuri. Exista şi oameni care ştiu care este calea care duce la mântuire dar se complac în plăcerile lumii care sunt trecătoare şi pierzatoare. Atunci când crucea devine prea încărcată de suferinţă sau supărări, trebuie să ne spovedim, să ne mărturisim păcatele pentru a ne uşura drumul în viaţă. Probleme ne pot determina, de cele mai multe ori, să nu mai avem acea credinţă puternică, însă răbdarea este o virtute mare, pe care nu mulţi oameni o dobândesc.
Eu cred că iubirea faţă de Dumnezeu, credinţa, rugăciunea şi faptele bune ne ajută să ducem crucea cu mai multă uşurinţă.
Dacă reuşeşti să îţi duci crucea până la capat şi să treci de toate ispitele, să mergi pe drumul cel bun, vei fi învingător, căci în Rai există pentru fiecare un loc. Vei putea fi numit iînvingător, un biruitor."
Voinescu Andreea, cls. a VIII-a A
"În viaţă, fiecărui om i se dă o cruce pe care să o poarte toată viaţa. Dumnezeu dă unora cruci mai uşoare iar altora mai grele fiecăruia după puterile lui, căci ştie cât poate duce fiecare. Crucea se referă la greutăţile şi necazurile pe care noi oamenii le avem toată viaţa însă, în ciuda acestora, doar unii oameni rămân devotaţi Domnului. Atunci cand avem necazuri ne întrebăm de ce Dumnezeu a dorit acest lucru, însă puţini înteleg motivul. Tatăl ne dă aceste poveri sub forma unor încercări pe care dacă le vom trece vom putea intra în Împărăţia Sa. Oamenii, a căror cruce a fost mai grea sunt sfinţii. Aceştia şi-au dat viaţa pentru Domnul rămânând statornici în credinţa lor.
Crucea este semnul biruinţei căci Însuşi Mântuitorul S-a răstignit pe Cruce pentru a noastră mântuire. El a deschis porţile Raiului pentru toţi cei drepti şi credincioşi. Drumul pe care L-a făcut Domnul poate simboliza viaţa omului. Şi-a cărat singur crucea, demonstrând că ne dă fiecăruia o cruce potrivită pe care să o ducem în viaţă.
Crucea este folosită la orice slujbă, de la botez, la căsătorie până la înmormântare. Orice creştin ştie să îşi facă semnul Sfintei Cruci şi ştie importanţa acesteia.
Chiar şi omul cea mai iubita creaţie a Domnului are formă de cruce. Cu ajutorul credinţei vom trece cu biruinţă prin aceasta viata şi vom ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu."
Bocu Raluca, cls. a VIII-a A
"Crucea este semnul biruinţei asupra morţii, semn al credinţei, al iubirii infinite,
necondiţionate şi al jertfei care ne-a adus mântuirea. Imaginea Crucii aduce cu
sine ochii înlăcrimaţi, chipul dumnezeiesc încununat paradoxal de o cunună de
spini şi glasul pătrunzător: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Cu alte cuvinte imaginea Crucii aduce cu
sine lumină, speranţă şi binecuvântare eternă. Iar lumina, speranţa şi binecuvântarea
Celui de Sus reprezintă începutul din care se înfiripă biruinţa.
Totodată, Crucea este totalitatea
necazurilor, suferinţelor, care, odată înfruntate cu nădejde şi credinţă
converg către dobândirea mântuirii.
O vorbă din bătrâni spune: “Sfânta Cruce-n cer te
duce/ Şi pe pământ te conduce”. Prin aceste cuvinte înţelegem că este o călăuză
tuturor creştinilor dar mai ales celor aflaţi pe drumul întortochiat şi
întunecat al vieţii.
Cu mult timp în urmă, Crucea a apărut in visul
Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi acesta punând semnul Crucii pe toate
steagurile a căştigat lupta împotriva vrăjmaşilor. Acesta este momentul când a realizat care este
dreapta credinţă.
Sfânta Cruce e prezentă şi în
biserică iar creştinii o cinstesc cu evlavie şi luare aminte, ce însumează cele
mai frumoase sentimente şi îndemnuri: “ Prin acest semn vei învinge!”
Crucea ar trebui să fie semnul de
care ne agăţăm întotdeauna. Ar trebui să o vedem aşa cum este ea: o corabie
gata să salveze pe oricine de la înec în mijlocul unei mări furtunoase. Totul este să lupţi, să vrei să înoţi prin
noianul de obstacole ca să atingi binefacerile sale."
Deftu Ruxandra, cls. a VIII-a B
"Crucea e iubire. Iisus este Însuşi
Dumnezeu din Dumnezeu adevărat. El S-a jertfit pe cruce pentru noi, pentru mântuirea
sufletelor noastre. Crucea fără Iisus răstignit
nu are nicio valoare. Dar când Dumnezeu- Fiul apare jertfit pe aceasta,
ea capătă contur, capătă înţelesuri dumnezeieşti, dându-i o semnificaţie corespunzătoare.
Oamenii se închină făcându-şi semnul Crucii. Atunci când ne spovedim, preotul
ne închină creştetul capului în semn de iertare, în semn că păcatele s-au
şters, aşa cum un burete şterge tabla. Crucea ocupă un loc important în Sfântul
Altar, dar şi pe Sfânta Masă. Anafura se sfinşeşte cu semnul Sfintei Cruci,
peste care se revarsă har dumnezeiesc.
Fiecare om are o cruce, crucea vieţii. Fiecare
este dator să-şi urmeze calea, căci cei care vor cârti vor avea de suferit.
O povestioară spune că era un om care se plângea
întotdeauna că e prea grea soarta sa şi că nu mai poate să mai îndure. Într-o
seară, într-un vis, Dumnezeu l-a pus să-şi aleagă o cruce. De fiecare dată, de câte
ori are posibilitatea, îşi mai taie din cruce pentru a o uşura. Este surprins
că niciunul din ceilalţi oameni nu spune nimic ci doar îşi poartă crucea, slăvindu-L
pe Dumnezeu. Ajunge la o prăpastie. Toţi îşi pun crucile peste prăpastie şi o
pot traversa, dar a omului nostru este prea scurtă, neputând trece peste
obstacol. Aşa că trebuie să avem grijă ce ne dorim, căci nu se ştie niciodată
că ceea ce ne dorim este spre binele nostru. Trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu,
să-L slăvim şi mai ales să-L rugăm să ne dea răbdare şi putere să trecem peste
tot şi să ne întărească în credinţă. Crucea reprezintă speranţă, nădejde, dar
mai ales iubire.
Un exemplu extraordinar de dreptă credinţă este
Dreptul Iov, care deşi a pierdut totul: copiii, averea, soţia, nu şi-a pierdut
credinţa şi nădejdea spunând: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului
binecuvântat.”
Crucea l-a ajutat şi pe Împăratul Constantin cel
Mare să câştige războaiele.
Crucea este comoara cea mai de preţ a unui om,
căci pe ea S-a jertfit Însuşi Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor
noastre.
Iliescu Ioana, cls. a VIII-a B
Crucea este semnul creştinismului, semn al
credinţei, al biruinţei şi al iubirii. Ea a ajutat creştinătatea încă de la
începutul ei, a sprijinit credinţa şi a ajutat oamenii să treacă prin cele mai
grele momente din viaţa lor. Cu ajutorul rugăciunii şi al Sfintei Cruci,
creştinii totdeauna ies victorioşi din războiul dus cu cel rău. Nu ne putem îndoi
de puterea ei.
Prin jertfa Sa pe Cruce, Domnul nostru Iisus
Hristos ne-a învăţat cum să iubim, El, jertfindu-Se pentru mântuirea sufletelor
noastre, oferindu-ne o a doua şansă de mântuire. În timpul Împăratului
Constantin cel Mare, creştinii câştigând încetul cu încetul teren după mulţi
ani de persecuţii, creştinismul a devenit o credinţă permisă. Pentru această minune, ei s-au rugat ani
de zile lui Dumnezeu. Cu ajutorul Sfintei Cruci, Împăratul Constantin a
câştigat războaiele, cu toate că armata adversară era mai numeroasă. Bucuroşi,
creştinii au preamărit pe Domnul şi Sfânta Cruce, simbol al creştinismului.
Şi Ştefan cel Mare, domn
al Moldovei, creştin fiind, de fiecare dată când ieşea învingător în război, Îl
preamărea pe Dumneu, construind multe biserici.
De când ne naştem, Domnul,
prin intermediul mamelor noastre, ne învaţă să ne rugăm şi să ne plecăm capul
de fiecare dată când vedem acest semn sfânt.
Fiecare om are crucea sa
de dus în viaţă, cruce care trebuie să şi-o ia ca atare şi să facă tot
posibilul să şi-o ducă, să nu renunţe la luptă. Oricât de greu i-ar fi omului în
viaţă, acesta trebuie să-L preamarească pe Domnul, căci astfel vom fi răsplatiţi
în ceruri."
Cojenescu Alexandra, cls. a VIII-a B
"Fiecare
om are crucea lui de dus în viaţă. Um om se tot plângea de crucea lui, adică de
necazurile sale. Un înger l-a
dus într-un loc plin de cruci şi i-a spus să-şi aleagă dintre ele una care i se
potriveşte. Omul a vazut unele făcute din aur şi argint, altele din lemn şi s-a
grăbit să aleagă. Dintre toate cea mai uşoara a fost cea de lemn pe care a
ridicat-o căci era după puterea sa. Atunci îngerul i-a spus că acele cruci
grele sunt ale sfinţilor, martirilor care s-au luptat în această viaţă până la
sânge şi au murit pentru legea creştină propovăduită de Domnul nostru Iisus
Hristos şi apoi de apostolii Săi. Omul şi-a dat seama că era nedrept să fie
nemulţumit de crucea sa şi a promis să nu se mai plângă.
Crucea e iubire. Mântuitorul S-a jertfit pentru a
ne oferi mântuirea. Mântuirea e scopul pentru care trebuie să ne dedicăm
întreaga viaţă. Venirea Sa pe lume şi jertfa de pe Cruce sunt cele mai pline de
iubire lucrări ale Mântuitorului. Astfel observăm iubirea nemărginită şi unificatoare
a lui Iisus. Prin jertfa de pe Cruce, s-a creat în chip nevăzut biserica- lăcaşul
unde locuieşte şi Se preumblă Duhul Sfânt, unde ne naştem şi creştem duhovniceşte.
Constantin cel Mare a fost
cel care a dat libertate creştinismului în anul 313; astfel creştinii nu au mai
fost nevoiţi să se ascundă în peşteri, catacombe. În urma unui vis,
Constantin cel Mare a inscripţionat toate steagurile cu semnul Crucii, iar după
ce armata sa a învins a mărturisit tuturor că numai ajutorul lui Dumnezeu a dus
la această victorie. Deci, Crucea este semn al iubirii, dar şi al biruinţei.
Iubirea oamenilor pentru Dumnezeu este răsplătită şi în lumea aceasta dar şi în
cea viitoare.
La
vremea încercării sale, Dreptul Iov a nădăjduit şi a crezut în Dumnezeu; astfel
el a reuşit să se vindece- după şapte ani- de boală (lepră). Brâncoveanua dat şi
el dovadă de iubire, dându-şi viata pentru Dumnezeu şi pentru credinţă împreună
cu copiii lui. Din aceste fapte reiese iubirea neţărmuită care va fi răsplătită
în “viaţa veacului ce va să fie”, când va fi „un cer nou şi un pământ nou”.
“Ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi la inima omului nu s-a suit,
acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.”
Când
trecem pe lângă o biserică şi facem semnul Sfintei Cruci Il salutăm pe Domnul
nostru Iisus Hristos, Care e prezent în biserică prin Sfânta Împărtăşanie care
se află permanent pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. Crucea din vârful turlei
bisericii simbolizează un deget ridicat spre cer, ce ne arată că aceea este
Casa lui Dumnezeu.
Iubind Sfânta
Cruce şi pe Domnul nostru Iisus Hristos Care s-a jertfit pe ea “pentru a
noastră mântuire”, biruim toate ispitele care vin asupra noastră şi astfel vom
moşteni Împărăţia Cerurilor."
Buţu Alexandra, cls.a VIII-a B
Premiul I : Buţu Alexandra şi Iliescu Ioana
Premiul al II-lea: Deftu Ruxandra şi Voinescu Andreea
Premiul al III-lea: Bocu Raluca şi Cojenescu Alexandra
îndrumător
prof. Mihaela Ivan
